Altfel Făcută

tu eşti altfel făcută decât mine. tu mă înspăimânţi.
tu eşti un monstru. mi-e frică de tine.
ai lucruri pe care eu nu le am. ai sâni, de pildă,
ai tupeu.
ai o grămadă de rochii, ai rude cu grade universitare.
şi, doamne cum îţi picură părul până pe şale
ca un camion fructexport, fantomatic şi moale
care ar trece pe dorobanţi.
şi ai şolduri, şi ai pandalii, ai amanţi...

inconştientul tău trebuie să fie aşa uriaş
încât ar putea să reducă el singur diferenţa dintre sat şi oraş
să pună capăt valului de violenţă şi pornografie
cu doar un gest, sau o alifie.
nu, dacă tu ai fi un film documentar despre valenţele elementelor chimice
iar eu o tablă pe-un acoperiş de siloz
tot n-am fi fost aşa de străini
în realitatea cu atheneuri, caberneturi, maşini.[...]
(Mircea Cărtărescu)


No comments:

Post a Comment